DOR DE OM

înnoptate, zapezile sângerând
putând sa vorbeasca
în atingerea fierului lacom
acoperind gingia nascuta cuvântului
pulberi de gheata în brate-mi
de vechiul portret
ce ucis îl port de odihna ierbii venind
cu vârste în ochi
nebunul înrosind aripile
trandafirului
temator, în aplauzele papusii de lemn

venit sa vindece
inima orbita
în trupurile care nu se ating
acum pamântul, frageda oglinda
sufocata-n lacrimi, mici clatinari
în roua
care desparte noaptea
în alergarea de radacini întâlnind
ferestre-n care securea inmugureste
un gând
si mâna vestind gerul rodului
trezeste aplauzele.

marti 14 mai 1985
NICOLAE KÖMIVES