Reguli de participare
IMPORTANT: se acceptă doar participarea pe toată durata taberei ;
Data sosirii artiştilor: 10 august 2012. Data plecării artiştilor: 25 august 2012.
- programul taberei, perioada, lista invitaţilor sunt hotărâte de Consiliul de Conducere al Fundaţiei “Inter-Art” Aiud ;
- numărul participantilor este limitat, în functie de posibilitătile materiale şi financiare a organizatorilor ;
- nu există o listă de participanti permanentă; anual se concepe o listă independentă de cele anterioare. Se urmăreste îndeosebi formarea unui grup de artişti din cât mai multe zone ale lumii. Nu se fac deosebiri pe bază de sex, vârstă, religie, naţionalitate sau apartenenţă politică ;
- nici un membru participant nu are statutul de membru permanent, dar orice persoană poate fi invitată de două sau mai multe ori ;
- la formarea listelor de participanţi se ţine cont de nivelul artistic, comportament social pe perioada taberei, integrarea în programul şi spiritul taberei, constribuţia la ridicarea nivelului artistic al manifestării. Pe baza acestor date organizatorii vor alcătui listele ;
- orice artist are posibilitatea de a înainta o cerere de participare. Organizatorii au dreptul de a accepta sau respinge această cerere pe baza prezentului regulament. Hotărârile luate sunt definitive. Nu sunt admise contestaţiile iar mapele primite nu se înapoiază.
- artistul este invitat în tabără, după verificarea mapei de prezentare, printr-o adresă oficială trimisă de Consiliul de Conducere al Fundaţiei “Inter-Art” Aiud. El are obligaţia de a prezenta, cu 30 de zile înainte de data începerii taberei, a următoarelor acte :
• copie după paşaport, B.I. / C.I.;
• adeverinţă medicală din care să rezulte că starea de sănatate îi permite deplasarea şi şederea în Romania (adeverinta trebuie redactată sau tradusă în limba romană sau engleză);
• adeverinţa medicală trebuie să conţină date despre starea de sănătate, alergii, regim alimentar, restricţie la anumite alimente şi alte date pe care artistul vrea să le facă publice. Datele prezentate de artist sunt confidenţiale.
/* notă: aceste acte: se expediază în original prin poştă la adresa specificată mai sus, se depun la Centrul Cultural “Liviu Rebreanu” Aiud sau se trimit scanate la adresa de email tabara@inter-art.ro
- este obligatorie asigurarea medicală pe întrega perioadă a şederii în România (artistul va prezenta asigurarea la sosirea în tabără personalului medical).
|